Rugăciunea părinţilor pentru fii
Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, care cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat în faţa lui suflare de viată, făcându-l om viu, vieţuitor vremelnic şi veşnic; apoi, binecuvântându-l, ai zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi”; iar în Cana Galileei prin Unicul Tău Fiu, Iisus Hristos, ai binecuvântat nunta şi prin aceasta naşterea de fii şi fiice, cu adâncă umilinţă Te rugăm, ajută-ne cu Darul Tău, totdeauna a ne împlini datoriile noastre de părinţi, în creşterea bună a copiilor noştri. Doamne, Dumnezeul milelor, milostiveşte-te spre noi şi casa noastră si în marea Ta bunătate varsă cu îmbelşugare Harul Tău peste toţi copiii noştri. Milostiveşte-Te, Doamne, spre noi şi spre fiii noştri, pe care Tu ni i-ai dăruit. Multmilostive, Doamne, Care dai hrană păsărilor cerului şi tuturor vieţuitoarelor pământului, Cel ce păzeşti floarea ce răsare în mijlocul stâncilor, hrăneşte, creşte şi păzeşte cu bine şi pe copiii noştri. Ajută-ne, Doamne, să răsădim în fiinţa lor tot cei bun şi folositor Sfintei Biserici, neamului şi bineplăcut Ţie, ca printr-înşii să se preamărească Numele Tău cel Sfânt. Umple-i, Doamne, de înţelepciune luminată şi pricepere sfântă, care se pogoară de la Tine. Apără-i pe ei de toate cursele vrăjmaşilor, văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi, ca totdeauna să fie călăuzitorii şi povăţuitorii lor luminaţi, spre toate faptele cele bune. Rugămu-ne Ţie,Doamne, deschide mintea lor ca să Te cunoască pe Tine, cât se poate mai mult. Amin!